Premiile Ambasador pentru Demnitate
Ediția 2022
- Cunoașteți un profesor psihopedagog/ consilier școlar/ profesor de sprijin/ terapeut bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a dovedit implicarea sa prin multiple acțiuni desfășurate în serviciul persoanelor cu dizabilități?
- Cunoașteți un voluntar care se dedică necondiționat lucrului cu persoane cu dizabilități?
- Interacționați cu părintele unui copil special care acționează dincolo de nevoile copilului propriu și e ambasadorul unor mesaje de impact și pentru alți părinți/ comunitate?
Ajutați-ne să-i găsim pe cei mai buni dintre acești OAMENI pentru a le oferi Premiul Ambasador pentru Demnitate în cadrul primei ediții a Galei pentru Demnitate, pe 10 decembrie 2022, la Iași, organizată de Asociația Moral Compass alături de partenerii săi: Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Primăria Iași, CJRAE Iași și ISJ Iași).
Premiile Ambasador pentru Demnitate sunt oferite în cadrul evenimentului Gala pentru Demnitate, eveniment prin intermediul căruia organizatorii doresc să atragă atenția opiniei publice asupra acelor profesioniști, voluntari și părinți – din județul Iași – ce lucrează cu și pentru persoane cu dizabilități și care transmit, prin tot ceea ce fac, mesajul ce stă la baza evenimentului nostru: Demnitate înainte de orice alt rezultat!
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i!
Modul de nominalizare
Orice persoană poate să facă o nominalizare, atât în nume propriu, cât și în numele unui grup.
Nominalizarea trebuie să conțină numele și datele persoanei nominalizate (e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute în ultimii 3 ani.
Important: nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale cât și pe cele umane ale persoanei propuse, conturând profilul și atitudinea sa în lucrul cu beneficiarii.
Nominalizarea trebuie să conțină, de asemenea, coordonatele persoanei care face nominalizarea (nume, e-mail, telefon), pentru eventuale informații suplimentare legate de persoana nominalizată.
Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul online accesibil aici:
https://surveyhero.com/c/GPDnomin
Cine poate fi nominalizat?
- Categoria profesioniști în domeniul evaluării și intervenției la persoana cu dizabilități:
A.1. Profesor psihopedagog
A.2. Profesor de sprijin
A.3. Consilier școlar implicat în activități de integrare
A.4. Logoped
A.5. Terapeut
- Categoria voluntari: orice voluntar din cadrul ONG-urilor active în județul Iași
- Categoria părinte: orice părinte implicat în lupta pentru demnitatea persoanelor cu dizabilități
Evaluarea nominalizărilor
Pentru toți cei nominalizați, Juriul Galei va acorda un punctaj, conform grilei de mai jos. Ponderea acestui punctaj fiind de 40 % din evaluarea finală.
Criteriu | Procent contribuție finală | Notă acordată (1-10) | |
1 | Diversitatea acțiunilor întreprinse | 35% | |
2 | Preocuparea pentru auto-perfecționare | 25% | |
3 | Vizibilitatea în comunitate | 25 % | |
4 | Nr. beneficiarilor direcți din ultimul an | 15 % | |
Punctaj total: |
60 % din punctaj va fi obținut prin vot public. Persoanele nominalizate vor fi promovate în acest sens și se vor putea implica în distribuirea link-ului pentru colectarea voturilor.
Nominalizările se pot face online, aici – https://surveyhero.com/c/GPDnomin până la data de 30 noiembrie 2022. Voturile se vor colecta în perioada 2 – 8 decembrie 2022.
Câștigătorii fiecărei categorii vor fi premiați în cadrul Galei pentru Demnitate, 10 decembrie 2022. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor.
Informații suplimentare pot fi solicitate în scris la adresa moral.compass.ong@gmail.com, sau prin telefon la numerele 0730589473 sau 0744400950.